Future Ready 6 

Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare I Ediția a 6-a

👉 Înscrieri la cursuri aici 👈

Cum ar fi să ai un spațiu în care să testezi ce ți-ar plăcea să faci pe viitor?

Proiectul Future Ready a prins viață în urmă cu 6 ani, fiind dezvoltat de Simplon România împreună cu Societe Generale Global Solution Centre. El le oferă copiilor cu vârste între 10–14 ani șansa de a-și descoperi pasiunile, de a folosi tehnologia în mod creativ și de a primi repere pentru posibilele lor cariere viitoare.

Proiectul îmbină educația digitală și tehnică, orientarea profesională și dezvoltarea personală, pentru ca fiecare copil, mai ales cei din medii cu mai puține oportunități, să aibă șanse reale pentru viitor.

Beneficiile pentru copii:

🖥Competențe digitale și tehnice – primii pași în programare și tehnologii moderne

📊Educație financiară – cum să înțeleagă și să gestioneze responsabil banii

💡Orientare în carieră – descoperirea pasiunilor și meseriilor de viitor

🤝Lucru în echipă – colaborare, comunicare și creativitate alături de alți copii

🌱Dezvoltare personală – încredere în sine, gândire critică și autonomie

Componentele proiectului

1. Cursuri online (octombrie 2025 – februarie 2026) 

🚀 Modul I

🧑‍💻 Securitate cibernetică

Cum ne protejăm în mediul digital? Cursul îi ajută pe copii să înțeleagă regulile de bază ale siguranței online, să recunoască riscurile ascunse și să folosească tehnologia cu responsabilitate, inclusiv în jocurile video.

📅 14–18 octombrie 2025
🔑 Siguranță pe internet – Cyberbullying – Gaming responsabil
👉 Înscrieri la cursuri aici

🧩 Gândire critică și analiza informației

Într-o lume plină de informații, copiii învață să distingă ce este relevant și corect, să gândească critic și să argumenteze cu claritate. Este un exercițiu pentru încrederea în propriile decizii și pentru formarea unei gândiri independente.

📅 18–20 noiembrie 2025
🔑 Analiză – Argumentare – Discernământ
👉 Înscrieri la cursuri aici

🚀 Modul II

🧮 Programare în C++

C++ este unul dintre cele mai folosite limbaje de programare și rămâne o bază solidă pentru oricine vrea să exploreze domeniul IT. Copiii vor învăța concepte fundamentale de logică și algoritmi, descoperind cum gândirea structurată simplifică apoi învățarea altor limbaje de programare.

📅 9–11 decembrie 2025
🔑 Bazele programării – Logică – Algoritmi
Înscrieri curând

🚀 Modul III

💸 Educație financiară

Cum funcționează banii? Copiii învață să gestioneze responsabil sumele de care dispun, să economisească pentru obiectivele lor și să înțeleagă, pe înțelesul lor, cum arată complexitatea lumii financiare.


📅 20–22 ianuarie 2025
🔑 Comportament responsabil - Economisire - Investiții
Înscrieri curând

🤖 Inteligență artificială (AI)

Inteligența artificială este deja parte din viața noastră. Copiii vor explora ce înseamnă AI, unde îl întâlnim zilnic și ce oportunități aduce, dar și care sunt limitele și riscurile sale. Un curs care cultivă curiozitatea și o înțelegere echilibrată a tehnologiei viitorului.

📅 3-5 februarie 2026
🔑 Introducere – AI vs. Machine Learning – Aplicații pentru copii
Înscrieri curând

2. Ateliere fizice în comunități (decembrie 2025 – aprilie 2026)

Pe lângă cursurile online, copiii participă la ateliere față în față, unde experimentează direct teme actuale precum inteligența artificială, gândirea critică sau securitatea online. Activitățile sunt interactive, practice și adaptate vârstei lor.

3. Amenajarea unui spațiu educațional

Împreună cu voluntarii Societe Generale Global Solution Centre și echipa Simplon, mergem acolo unde este nevoie și punem umărul la transformarea spațiilor dedicate copiilor.

Fie că vorbim despre o curte plină de potențial, o sală de clasă, sau un loc de joacă plin de energie, aducem culoare, activități dinamice și materiale educaționale utile.

Creăm un mediu care să-i sprijine pe cei mici să învețe, să exploreze și să se bucure de copilărie.

🏆 Rezultatele proiectului 

0
ediții de proiect 
0
copii participanți 
0
voluntari SG GSC 
0
activități educaționale 
0
spațiu educațional reamenajat 
peste
0
ore de predare online
peste
0
ore de ateliere fizice
Proiectul Future Ready nu ar fi fost posibil fără susținerea partenerului nostru, Societe Generale Global Solution Centre. Parte a Grupului Societe Generale, Societe Generale Global Solution Centre Romania oferă servicii de tehnologie și soluții financiare inovatoare, dar și un exemplu de implicare în comunitate prin voluntariat și responsabilitate socială.

Alături de Simplon, echipa și voluntarii Societe Generale Global Solution Centre Romania fac posibilă crearea unor oportunități educaționale pentru copiii din întreaga țară – prin acces la educație digitală, dezvoltare personală și experiențe care să îi pregătească pentru viitor.

Afla mai multe aici

Împreună pregătim copiii pentru viitor. Hai alături de noi!

Dacă sunteți cadre didactice și doriți să înscrieți elevii cu vârste între 10-14 ani în programul nostru cu ocazia Săptămânii Altfel, vă rugăm să ne scrieți la adresa: ioana@simplonromania.org
crosschevron-down